Contractul de factoring sau facturajul reprezintă un contract comercial încheiat de obicei între o instituție financiară non-bancară specializată in servicii de factoring denumită factor si o societate comercială denumită aderent. Astfel, aderentul, in vederea recuperării valorii facturilor (înainte de scadență), le va ceda factorului in schimbul unui comision stabilit in contract, pentru a putea beneficia de lichiditați, dar si pentru eficientizarea încasarilor si siguranta fluxului de numerar. In activitatea de factoring, clientul, care este beneficiarul serviciilor prestate sau bunurilor livrate este notificat de catre aderent că facturile ajunse la scadență vor fi platite factorului, in virtutea contractului de factoring. Avantajul aderentului rezidă in principal în eliminarea riscurilor de neîncasare a creanțelor, prin intermediul preluării riscului de neplată de către factor, precum si imbunatatirea cash-flow-ului prin certitudinea colectarii facturilor emise, asigurând astfel rentabilitatea operațională a companiei. Printre cele mai cunoscute forme de factoring sunt factoringul de import cu sau fără preluare risc de neplată, factoringul intern si factoringul extern cu sau fără regres.
Factoring tradiţional: factorul plăteşte facturile în momentul în care intră în posesia lor;
Factoring la scandenţă: factorul plăteşte facturile la momentul scadenţei lor;
Factoring fără notificare: factorul se comportă ca un mandatar şi nu suportă riscul neplăţii facturii;
Factoring cu regres: riscul de neplată al debitorului cedat aparţine aderentului. În cazul în care debitorul nu achită suma datorată, factorul are drept de regres asupra aderentului.
Factoring fără regres, riscul de neplată al debitorului cedat este transferat factorului. În cazul în care debitorul nu achită suma datorată, factorul este responsabil de recuperarea plăţii, fără să implice aderentul.
Prin încheierea unui contract de factoring nu se are în vedere o operaţiune izolată, ci se urmăreşte de regulă exclusivitatea pe un anumit segment de clienţi, regiune sau ţară. Factorul acceptă facturile pe riscul său, iar în cazul în care debitorul nu plăteşte, acesta nu poate cere plata de la aderent. Pentru a-şi asuma riscul neplăţii unei facturi, factorul trebuie să o accepte mai intâi, altfel spus acesta va lucra doar cu clienţii pe care-i agreează şi care prezintă garanţii. Dacă nu acceptă factura, factorul o poate încasa în virtutea unui contract de mandat, fără să-şi asume riscul neplăţii.
Aderentul are obligaţia să-i notifice pe clienţi că a cedat creanţa sa factorului, şi acestuia din urmă trebuie să-i plătească.
Aderentul (sau Furnizorul) este o societate comercială care, prin natura activităţilor desfăşurate, acordând clienţilor săi facilităţi de plată la termen, devine titulara unor creanţe pe care, ulterior, pentru a putea beneficia de lichidităţi, dar şi de eficientizarea încasărilor, le cesionează Factorului. Aderentul urmareste sa-si incaseze o parte din pretul facturilor (de obicei intre 60% si 90%) inainte de termenul de scandenta, iar factorul urmareste sa obtina un beneficiu, de regula un anumit procent din facturile pe care le deconteaza in avans. La activitatea de factoring ia parte si beneficiarul (clientul) care va fi notificat ca trebuie sa plateasca factura emisa de aderent la scadenta catre factor.
Factorul este o bancă sau instituţie financiară non-bancară specializată în servicii de factoring. Astfel, în schimbul unui preţ, acesta va plăti, în avans sau la scadenţă, aderentului contravaloarea creanţelor cesionate de acesta şi considerate eligibile, în limita plafonului acordat şi subrogându-se în drepturile acestuia, urmând să încaseze creanţele al căror proprietar a devenit astfel, de la debitorul cedat.
Debitorul cedat este cumpărătorul/beneficiarul/importatorul bunurilor sau serviciilor aderentului, bunuri sau servicii care stau la baza creanţelor cesionate de către aderent factorului.
În cazul în care Factorul nu pune la dispoziţia Aderentului serviciul de acoperire la riscul de neplată a debitorului, pentru cazuri de plată indirectă, precum şi pentru cazurile de dispută comercială rezolvată în defavoarea aderentului, factorul are drept de regres pentru sumele avansate acestuia, ceea ce înseamna că poate solicita aderentului să ramburseze fondurile obţinute în baza facturilor afectate de dispute comerciale sau a căror plată este efectuată de debitor în alt cont decât cel indicat de factor sau întârziată pe o perioadă mai extinsă decât perioada de graţie acordată de factor.
• Valoarea limitei de finanţare prin factoring este stabilită la nivelul fiecărei relaţii comerciale în funcţie de:
• estimatul de vânzări către partenerul respectiv;
• termenul real de plată;
• sezonalitatea afacerii;
• graficul de lucrări şi facturare pentru contractele de execuţie lucrări.
• De ce se aplică TVA la costurile de factoring
Conform Codului Fiscal (Legea 571/2003), coroborată cu HG 44/2004 privind Codul Fiscal cu normele metodologice de aplicare, Art. 141 al.2, pct. 35, baza de impozitare a taxei pe valoarea adaugată pentru serviciile de factoring este constituită din contravaloarea serviciului, reprezentând toate componentele comisionului perceput de cesionar, inclusiv componenta de finanţare.
Acest TVA nu reprezintă un cost suplimentar, factorul emiţând la finalul fiecarei luni o factură fiscală aferentă serviciilor de factoring prestate aderentului în luna respectivă, iar contravaloarea TVA este deductibilă, conform normelor în vigoare.
• Mecanismul de finanţare prin factoring se derulează astfel:
• Exportatorul discută cu factorul asupra operaţiei de factoring;
• Exportatorul livrează apoi mărfurile importatorului, conform contractului comercial, notificând importatorului subrogarea factorului în drepturile aderentului, pentru ca acesta să platească către factor;
• Producătorul de mărfuri pentru export sau furnizorul de servicii remite facturile pe baza contractului încheiat cu factorul;
• Factorul plăteşte aderentului facturile, mai puţin comisionul, fie imediat, fie la data scadenţei, dacă s-a prevăzut în contract această clauză;
Importatorul achită contravaloarea mărfurilor primite către factor.
Serviciile de factoring presupun două tipuri de costuri: o dobândă şi un comision.
Dobânda se percepe pentru perioada de finanţare, adică din momentul în care beneficiarul serviciilor de factoring primeşte avansul din factură şi până în momentul în care factura se încasează de la debitor.